lumina

Navigare în vizualizări

Navigare în vizualizări Eveniment

Azi

Terapie cu Lumină de eliberare a emoțiilor

Deva Aleea Patriei, PT 17, Etaj 2, Deva, Hunedoara, România

Terapia cu Lumină este o ședință terapeutică, stând întins. Se realizează în stare de relaxare yoghină completă, combinată cu o meditație terapeutică  de eliberare a emoțiilor. În timpul terapiei se va lucra pe: reglare a centrilor vitali, întărirea vitalității și stabilității vitale, identificarea și eliminarea emoțiilor negative aducătoare de suferințe, consum emoțional și epuizare, eliberarea nefericirii, eliberarea emoțiilor cu plâns, durere sufletească, tristețe, eliberarea emoțiilor de frică, furie, nedreptate, neiertare, deznădejde, etc. eliberarea stresului emoțional, eliminarea energiilor nocive, intrus. Această terapie face parte la fel ca și celelalte activități Elina&Elven Star Academy, din metodele de lucru și evoluție pe Calea Luminii, eliberării din vechile modele karmice de suferință, având suportul ființelor de lumină.  ***Dacă ești vaccinat Covid și ai stări de insomnii, sau panică, sau cădere în gol întunecat, sau faci efort să reziști, sau depresie, etc., această terapie te va ajuta. Menționează la înscriere acest lucru. Detalii! Formular de înscriere!

Terapie cu Lumină pe organele interne

Deva Aleea Patriei, PT 17, Etaj 2, Deva, Hunedoara, România

În timpul terapiei se va lucra pe: reglarea centrilor vitali, întărirea vitalității și stabilității vitale, fiecare parte a corpului gradual, fiecare organ intern vor fi drenate cu lumina Sursei, regenerate, se vor elimina energiile negative acumulate în fiecare parte a corpului, tensiunea, stresul, anxietatea, neliniștea, se va lucra pe eliminarea modelelor de boală, eliminarea energiilor nocive, intrus, etc. Urmărește pe linkul de mai jos calendarul de realizare a terapiilor lunare! ***Dacă ești vaccinat Covid și ai stări de insomnii, sau panică, sau cădere în gol întunecat, sau faci efort să reziști, sau depresie, etc., această terapie te va ajuta. Menționează la înscriere acest lucru.   Detalii aici ! Formular de înscriere !

Meditație de toamnă Elina&Shambala

Deva Aleea Patriei, PT 17, Etaj 2, Deva, Hunedoara, România

Meditație de pregătire pentru trecerea în Noua Eră de Lumină! Este a 35-a meditație realizată cu ființele luminoase din Shambala! Meditație-lecție specială cu ființele de lumină din Shambala, de o oră, o experiență subtilă sublimă, de dezvoltare și antrenare a Corpului de Lumină. Ghid meditație: Elina Instructor spiritual, voice of Shambala   Detalii ! Formular de înscriere ! 

LEGEA ”A DĂRUI” ȘI ”A PRIMI” DE VINDECARE A SUFLETULUI, curs+workshop

Deva Aleea Patriei, PT 17, Etaj 2, Deva, Hunedoara, România

Cursul va fi duminică 8 octombrie 2023, ora 15,00-17,00, apoi 2 ore pauză. Workshopul terapeutic și de inițiere, va fi tot duminică 8 octombrie 2023, ora 19,00-21,00.   ”Un suflet împlinit în sine, își radiază lumina iubirii de sine, lumina vieții, și se bucură de lumina lui cu recunoștință, gustând” fiecare picătură de viu al vieții, moment cu moment.” Elina ♥ Pachetul workshopurilor VINDECARE DE SUFLET, este axat în mod intensiv și detaliat pe cunoașterea intimă a Sufletului, pe vindecarea și întreținerea sănătății Sufletului, combinând explicații teoretice de înțelegere și conștientzare, cu ședințe de meditații terapeutice (stând culcat, întins), de lucru efectiv, de eliberare a emoțiilor pe categorii de situații, așa cum s-a studiat la curs, iar la final centrare pe vibrație luminoasă, echilibrată în Lumina Sursei vieții.   Detalii aici ! Formular de înscriere la curs+ workshop !

Terapie cu Lumină de eliberare a emoțiilor

Deva Aleea Patriei, PT 17, Etaj 2, Deva, Hunedoara, România

Terapia cu Lumină este o ședință terapeutică, stând întins. Se realizează în stare de relaxare yoghină completă, combinată cu o meditație terapeutică  de eliberare a emoțiilor. În timpul terapiei se va lucra pe: reglare a centrilor vitali, întărirea vitalității și stabilității vitale, identificarea și eliminarea emoțiilor negative aducătoare de suferințe, consum emoțional și epuizare, eliberarea nefericirii, eliberarea emoțiilor cu plâns, durere sufletească, tristețe, eliberarea emoțiilor de frică, furie, nedreptate, neiertare, deznădejde, etc. eliberarea stresului emoțional, eliminarea energiilor nocive, intrus. Această terapie face parte la fel ca și celelalte activități Elina&Elven Star Academy, din metodele de lucru și evoluție pe Calea Luminii, eliberării din vechile modele karmice de suferință, având suportul ființelor de lumină.  ***Dacă ești vaccinat Covid și ai stări de insomnii, sau panică, sau cădere în gol întunecat, sau faci efort să reziști, sau depresie, etc., această terapie te va ajuta. Menționează la înscriere acest lucru. Detalii! Formular de înscriere!

Terapie cu Lumină pe organele interne

Deva Aleea Patriei, PT 17, Etaj 2, Deva, Hunedoara, România

În timpul terapiei se va lucra pe: reglarea centrilor vitali, întărirea vitalității și stabilității vitale, fiecare parte a corpului gradual, fiecare organ intern vor fi drenate cu lumina Sursei, regenerate, se vor elimina energiile negative acumulate în fiecare parte a corpului, tensiunea, stresul, anxietatea, neliniștea, se va lucra pe eliminarea modelelor de boală, eliminarea energiilor nocive, intrus, etc. ***Dacă ești vaccinat Covid și ai stări de insomnii, sau panică, sau cădere în gol întunecat, sau faci efort să reziști, sau depresie, etc., această terapie te va ajuta. Menționează la înscriere acest lucru. Se participă doar prin completarea formularului de înscriere!   Detalii aici ! Formular de înscriere !

error: Content is protected !!