Breșă în Matrix. În afara programelor
Tocmai am vizionat Matrix 4. Numai bine a venit! Dar câți oare „se trezesc” în timpul vizionării pentru a înțelege ce li se întâmplă în subtil ? Pentru a vedea că filmul „cască” o breșă dacă nu este respins în subconștient de programe (de protecție a programelor Matrixului), iar în acea breșă, este vid nescris ?
§
În Matrixul cotidian rulăm precum „trași cu cheia”, ritmic, robotic, șablonar. Putem ști cum vom rula ziua, sau ziua de mâine, sau fiecare zi din lună, sau tot anul. Și uite așa „ne rulăm” viața până la final, știind din ‘nainte cum vom rula. Știm cum au rulat viața bunicii, părinții, avem o idee a istoricului lor.
Spunem: „așa am stabilit”. Dar, dacă așa au stabilit alții pentru noi, fără a putea alege, fără a putea întrerupe acest program după care rulăm zilnic? Fără a putea schimba acest program de viață. Și dacă am putea? Ce am alege? …
§
Suntem programați și acceptăm din comoditate programarea. Cea mai sigură și liniștită cale de a trăi, este cea programată de alții pentru noi înșine. Intrăm în program și rulăm. Ne trezim dimineața, facem aceleași lucruri ca de obicei, mergem la job ca de obicei, practicăm jobul ca de obicei, plecăm de la job ca de obicei, facem listă de necesități și cumpărături ca de obicei, ne recreăm ca de obicei, etc.
Ne trăim viețile ca un obicei. La fel cum au trăit bunicii și părinții noștrii, dându-și sens vieții prin dedicare la ceva: copii, muncă, job, familie, mai târziu acceptă ca un obicei uzura, boli, slăbiciune, bătrânețe și moarte.
§
Când eram adolescenți și încă nu ne era scrisă programarea concret, ne întrebam cu elanul tinereții, cum ne vom trăi viața? Câte minuni vom face din ea? Apoi, am sfârșit prin a zice: „păi cred că ar trebui să am și eu un job cum are toată lumea, să am o familie, cred că ar trebui să am copii pentru că așa au și alții, ar trebui și eu să etc.,etc….”. Și de atunci s-a intrat în programe și s-a sfârșit elanul tinereții, care era de fapt teren nescris, era din afara programelor. În afara programelor ai oxigen, ai spirit de aventură, ai capacitate de depășire a limitelor și limitărilor, ai nevoie de imaginație și intuiție pentru a crea. Imaginație pentru a-ți crea calea de parcurs în fiecare moment și intuiție pentru a te armoniza cu vibrația universului.
§
Tot ce este „un obicei” este scris deja, este program scris, este programat deja.
Tot ceea ce este creat ca un obicei este mai comod. Te poți relaxa și „dormi în fluxul de gânduri”. Treci pe „modul adormit” de la lumea exterioară, și devii activ total la ecranul din sinea ta unde rulează fluxuri de gânduri, programe mentale, proiecții mentale, imaginații mentale. De ce mentale? Deoarece toate pătrund în câmpul mental și rulează folosind energia mentală. Fără ea nu ar putea rula. Energia mentală le dă suflu, le menține în viață, le amplifică. La fel, retragerea energiei mentale din ele, le slăbește, le diminuează, sau chiar le eliberează în univers prin lipsă de interes pentru ele.
§
Tot ceea ce este creat ca un obicei este mai comod. Te poți relaxa și „dormi în fluxul de gânduri”. TU nu mai ai nimic altceva de făcut, lucrează ele pentru tine. În fluxul de gânduri ai tot ce îți trebuie, ACOLO ESTE UNIVERSUL TĂU.
Acolo ai discuții cu tine care te liniștesc. Ai gânduri care îți spun cum să te porți, gânduri care îți spun ce să crezi, și altele care îți spun ce să simți.
Ai gânduri ce vorbesc despre rezolvări de situații, ai gânduri care îți arată proiecții despre posibile proiecte, ai gânduri care se ceartă pentru tine cu cei pe care nu îi suporți, ai gânduri care fac pentru tine tot felul de lucruri, și multe altele. ( Citește mai multe în articolul: Fluxurile de gânduri și starea de non-gând )
Și se tem unii că vom fi controlați mental, digital …
Legat de breșa de întrerupere a programului Matrix în care rulăm precum trași cu cheia, dacă rememorați ziua și eliberați manifestarea voastră, sau trăiri din trecut, atunci creați acel teren nescris, creați breșă în Matrix.
Recomand în mod deosebit modul de lucru pe care îl predau în workshopuri, rod al studiului și practicii spirituale de mulți ani, dar aveți libertatea de a proceda cum doriți astfel încât să fie cea mai bună manieră posibilă.
Am creat modul de lucru în workshopuri perfect conștientă de obținerea acestui efect de creare a unei breșe de întrerupere a rulării programelor, pentru a avea acces corect ca spirite libere la trezire în nescris și posibilitate de reformulare la reluarea programului Matrix pe o nouă treaptă evolutivă.
Domeniul, tema, în care rememorați, sau în care este realizat workshopul, este domeniul în care aveți ocazia să opriți programarea, creați breșă și reformulați, rescrieți după propria voință.
§
Chiar dacă am fi eliberați brusc din programe, mintea antrenată mulți ani să ne ghideze precum roboței în a trăi clișeic după programe ce rulează, oprirea bruscă a programelor ar duce în șoc mintea obișnuită să ruleze programe ritmice. De aceea orice trecere spre a funcționa fără programe ca ființă liberă, se realizează gradual, cu blândețe și iubire pentru structura noastră fizică, corp fizic, mental, prin antrenament ritmic, periodic, la fel cum ne-am antrenat în asimilarea și implementarea programărilor. Oricum „nu putem cuprinde cu mintea”, decât cât putem procesa. În schimb cei vizați, pot observa concret că ceea ce „pot cuprinde cu mintea” acum, nu puteau în urmă cu un an și nu mai vor niciodată să se întoarcă la cum erau în urmă cu un an.
§
Dacă înțelegeți aceste aspecte, puteți obține trezire, deschiderea breșei în nescris. Fie prin citirea articolelor de pe site, podcast, YouTube, workshopuri, meditații, sau ședințele săptămânale de yoga Elven Star Academy, toate cu această intenție, toate realizate din a doua atenție, pentru a crea trezirea, breșa de tranziție în nescris, unde poți să îți accesezi voința și liberul arbitru, unde te poți ridica prin puterea ta de spirit liber la ceea ce ești, diferit de obișnuința în programat.
Apare de asemenea des situația când unii deși se trezesc lucizi în deschiderea de breșă în afara programelor, în nescris, găsind teren nescris, simt disconfort și caută repede reintegrare mentală într-un program Matrix în care se liniștesc și încep să ruleze…
Pe această tipologie de dependență funcțională s-a bazat implementarea evenimentelor din ultimii doi și asigurarea rulării programelor, a programării pe teren de viață cu acord de voință dat …
Namaste
Pe aceeași temă:

Elina Elthen
Instructor spiritual, fondatoare a Școlii interstelare de evoluție pe Calea Luminii în colaborare cu ființele luminoase din Shambala